celulita ioc

Cum sa scapi de celulita

Celulita afecteaza peste 8 femei din 10 si desi o multime de metode sunt folosite, totusi femeile se plang ca nu reusesc sa scape de celulita. Desi, umbla vorba ce celulita este ereditara si ca daca a aparut nu mai poti face nimic, o multime de cazuri si exemple ne demonstreaza contrariul: se poate scapa de celulita.

Daca nu chiar dv., atunci cu siguranta stiti, cunoasteti o prietena care a incercat ceva impotriva celulitei si nu a functionat si apoi a incercat altceva si tot asa… Timp si efort pierdut. Asta se intampla pentru ca putine femei inteleg ce este celulita si putine inteleg ca celulita ar trebui abordata concomitent, prin mai multe metode.

Daca sunteti interesata, am explicat deja ce este celulita aici si ar fi bine sa cititi pentru a intelege mai bine cum actioneaza unele dintre metodele pe care le vom descrie in continuare.

Vom lua pe rand toate metodele cunoscute ca avand un efect mai mare decat cel masurabil placebo.

Masajul anticelulitic este una dintre metodele foarte eficiente si am vorbit pe larg despre aceasta metoda aici. La noi, in salon, este una din principalele metode de combatere a celulitei.

Tratamentul cu Eximia face parte din arsenalul modern de distrugere a celulitei si este descris, in extenso, aici. In salonul nostru, Eximia este baza tratamentului anticelulitic si una dintre metodele principale de lupta impotriva celulitei.

Ultima, dar nu cea de pe urma, metoda este tratamentul cu radiofrecventa despre care am vorbit, pe larg, aici. In salonul nostru face parte din programul anticelulita.

Motivatia si vointa

Trebuie sa intelegeti ca motivatia de a scapa de celulita este cel mai important factor din ecuatie. Daca aveti motivatia necesara, veti gasi caile cele mai bune, potrivite particularitatilor dv., de a elimina celulita. Nu cadeti in plasa celor care va spun: „Celulita este ereditara si nu ai ce sa-i faci”. Amintiti-va ca ati vazut o multime de cazuri grave, patologice, in care oameni in conditii de infirmitate si-au depasit conditia, doar pentru ca n-au vrut sa ramana toata viata intr-un carucior. Vointa umana este ceva deosebit de puternic si eficient, in atingerea scopului propus.

Chiar daca mosteniti un teren tarat, pe care celulita isi face de cap, nu trebuie sa va lasati batuta. Sunt sute de mii de femei care au luptat cu dizgratioasa celulita si au invins. Este adevarat si ca sunt alte milioane de femei care au abandonat lupta inainte de a incepe. S-au complacut intr-o situatie din care nu au iesire. Dv. puteti sa scapati de celulita, daca va propuneti acest lucru.

Motivatia are doua componente: una de luarea a deciziei si alta de intarire zilnica. Prima tine de un proces mental prin care analizati situatia si decideti ca vreti sa scapati de celulita. Luati aceasta hotarare ca orice om care vrea sa se lase de fumat sau de alcool. Este o decizie importanta si serioasa care va va schimba modul de viata si intelegeti asta si ca va trebui sa faceti ceva eforturi. A doua componenta, intarirea zilnica este procesul mental prin care zilnic va motivati sa faceti cateva exercitii, sa renuntati la o prajitura, etc. Practic, va readuceti aminte zi de zi ca ati luat o hotarare importanta si ca trebuie s-o respectati.

Deci raspunsul la intrebarea „cum sa scapi de celulita?” este prin vointa si motivatie.

Dieta (ca un mod de viata)

Sunt multi cercetatori care sustin ca celulita are si cauze alimentare si de aceea urmarea unei diete sanatoase ar trebui sa reduca celulita. Din pacate, rezultatele nu sunt atat de concludente, incat sa se poata recomanda o dieta clara, care sa functioneze pentru oricine.

Se spune ca femeile din Peru nu au celulita si asta s-ar datora consumului mare de fitoestrogeni naturali (estrogeni din plante), care ar echilibra nivelul de estrogeni din organism, afirma specialistul in celulita Dr. Lionel Bissoon, autorul celebrei carti Tratamentul Celulitei (The Cellulite Cure). Acesta spune ca estrogenul este implicat in producerea celulitei prin declansarea producerii de celule adipoase si incurajarea retentei de apa. Karen Devine sustine ca „unul din alimentele esentiale in combaterea celulitei sunt semintele de in, care contin  niste modulatori hormonali numiti lignani, care scad nivelul excesiv de estrogeni” si recomanda sa aruncati 2 lingurite de seminte de in peste cerealele de dimineata, sau sa le consumati ca atare. Alte alimente care contin nivele rezonabile de fitoestrogeni sunt varza, broccoli, conopida, varza de Bruxel.

Alti cercetatori au observat ca exista o legatura directa intre nivelul ridicat de insulina si aparitia de celulita. Nivel ridicat de insulina exista atunci cand se consuma dulciuri in cantitati mari, sau cand exista o rezistenta de insulina, in stari pre-diabetice. Limitarea consumului de dulciuri impiedica sau intarzie formarea de celulita pentru ca nivelul de insulina este scazut.

Iata cateva alimente recomandate in orice dieta care vrea sa reduca sau sa previna celulita: sardinele, lamaile, vinul rosu, pieptul de pui sau de curcan, usturoiul, branzeturile maturate, avocado, sparanghel, ceai verde, ciresele, castravetii, nucile,  papaya.

Sunt si oameni de stiinta care recomanda reducerea cantitatii de sare din alimente si reducerea carbohidratilor, in special a zaharului. Acestia recomanda sa evitati consumarea de combinatii de grasime cu carbohidrati, sau combinatii cum ar fi paine si paste cu carne de pui sau peste la aceeasi masa. Carnea va incetini digestia si va favoriza acumularea de produsi toxici in organism.

Noile cercetari nutritionale conduc la ideea de a exclude din alimentatie painea, dulciurile si pastele fainoase, mai ales pentru cele care au si probleme cu greutatea, sau cel putin de a reduce aceste alimente pentru femeile cu valori ponderale normale.

Altii insista, ca inainte de orice dieta de durata, sa se faca o cura de dezintoxicare.

Iodul si buna functionare a glandei tiroide
Avand ca tinta reducerea sau prevenirea celulitei, o persoana constienta va introduce in dieta sa cat mai multe alimente bogate in iod, deoarece aportul de iod este direct raspunzator de o functionare corecta a glandei tiroide.

Iodul este esential pentru reglarea energiei, sinteza de proteine, nivelul de colesterol din sange, de absorbtia carbohidratilor si conversia carotenului in vitamina A si se gaseste in cantitati mai mari in carnea de peste, fructele de mare, oua, lactate, ceapa, usturoi, spanac, morcov, varza, praz, rosii, struguri si pere.

In Japonia, unde consumul zilnic de iod este de 0.5-1 mg, incidenta gusei, o boala care arata proasta functionare a glandei tiroide, este cea mai scazuta din lume si femeile au mai putina celulita.

Exercitii contra celulitei

Toata lumea este de acord ca miscarea face bine si ca exercitiile fizice sunt foarte bune pentru a combate celulita. N-am gasit nici un caz, in care o femeie sa spuna ca a scapat de celulita doar cu exercitii fizice, dar multe femei au raportat o diminuare a celulitei, sau chiar disparitia ei daca exercitiile au fost combinate si cu dieta sau masaj.

Teoria spune ca celulita inseamna acumulare de grasime peste tesutul muscular si sub cel epidermic. Aceasta grasime poate fi „topita” prin exercitii fizice care utilizeaza fibrele musculare din vecinatate. Un efect secundar, pozitiv, este ca prin exercitii fizice zonele respective beneficiaza de un aport sporit de sange si oxigen si asta ajuta la refacerea retelei fibrelor de colagen in care sunt asezate adipocitele, adica celulele adipoase.

Actrita Rachel Nichols povesteste ca si-a angajat ca antrenor personal pe Valerie Waters. Dupa cateva saptamani de antrenament asiduu, Rachel spune ca celulita pe care o avea pe partea din spate a pulpelor si pe fese aproape a disparut.

Valerie Waters care a mai antrenat si pe Cindy Crawford, Jessica Biel, si Sasha Alexander spune ca uneori poate dura si un an pana cand celulita dispare, asa ca trebuie sa aveti rabdare si sa perseverati, rezultatele vor fi vizibile in cateva saptamani.

Valerie recomanda un antrenament cu exercitii executate in ritm alert. Un antrenament poate contine 3 circuite separate de exercitii. Fiecare circuit este alcatuit din 3-5 exercitii. Pentru primul circuit faceti un exercitiile rand pe rand cu 12-15 repetitii, dar fara pauza intre exercitii. Apoi veti face pauza un minut si veti relua inca o data sau de doua ori circuitul. Dupa ce ati terminat, treceti la cel de-al doilea circuit si procedati la fel. Apoi la cel de-al treilea circuit.

Valerie isi propune sa lucreze intreg corpul, dar atrage atentia ca pentru fiecare exercitiu facut pentru partea superioara a corpului trebuie facute doua exercitii pentru partea inferioara a corpului. Acest lucru este fundamentat si de cercetarea stiintifica facuta la Syracuse University. Logica spune ca muschii picioarelor contin mai multa masa musculara decat muschii bratelor si deci, trebuie antrenati mai mult.

Iata cateva exercitii recomandate de Valerie pentru combaterea de celulita si care fac parte din cartea ei Red Carpet Ready.

1. Ridicarea bazinului

exercitiu impotriva celulitei

Incercati sa ridicati bazinul si abdomenul in acelasi timp. Piciorul, bazinul si abdomenul trebuie sa se miste ca un bloc unitar. Cand ajungeti sus, pastrati pozitia pentru 2 secunde. In acest timp incercati sa sugeti burta, contractand abdomenul. Daca vi se pare prea dificil, incercati cu ambele picioare pe sol. Daca vi se pare prea usor, atunci incrucisati mainile peste piept.

2. Fandare

exercitiu 2 pentru combaterea celulitei

Aveti nevoie de doua gantere si veti face exercitiu cu un picior, apoi cu celalalt picior. Daca vi se pare prea dificil, renuntati la gantere. Daca vi se pare prea facil mariti ganterele.

3. Urcare pe treapta

exercitiu pt celulita

Si la acest exercitiu veti lucra cu doua gantere. Veti urca pe o mica masuta, pe un scaunel, taburet, etc. cu un singur picior celalalt fiind tinut doar pentru echilibru. Se fac toate repetarile pe un picior, apoi pentru celalalt picior. Daca exercitiu vi sa pare prea greu, renuntati la gantere. Daca vi se pare prea usor, mariti ganterele.

4. Aplecari

aplecari exercitiu

Tot cu gantere plecati din pozitia aplecat, incordati fesele si apoi ridicati-va, pastrand genunchii usor indoiti. Daca vi se pare prea dificil, abandonati ganterele. Daca vi se pare prea usor, faceti exercitiu in timp ce balansati usor un picior.

Exista mai multe feluri de a va antrena si mai multe exercitii. Daca vreti sa mai vedeti inca 6 exercitii de combatere a celulitei urmati linkul aici.

Crema anticelulita

Industria farmaceutica si cosmetica face eforturi reale de a livra clientelor sale o crema anticelulita care sa functioneze bine pe oricine si progresul inregistrat in ultimii 25 de ani este evident si imbucurator.

Ca principii de abordare se disting doua directii pe care merg producatorii de creme anticelulitice: una in care se folosesc plante sau extracte de plante si alta in care se utilizeaza substante chimice produse prin sinteza.

Cofeina

Este o substanta des intalnita in produsele anticelulitice datorita activitatii biologice ridicate si datorita proprietatii de a penetra usor bariera pielii. Cofeina este un alcaloid utilizat ca un model de substanta hidrofilica.

Diversele formulari gasite in creme contin in medie 3% cofeina, care este considerata un component activ anticelulitic datorita efectului de prevenire a acumularii de grasime in celule. In plus, s-a constatat ca acest alcaloid stimuleaza degradarea grasimilor prin lipoliza, mai precis prin inhibarea activitatii fosfodiesterazei. Cofeina are proprietati certe antioxidante si activeaza microcirculatia sangelui in piele. Unul din studiile care atesta calitatile cofeinei este acesta.

Am mai gasit un alt studiu unde s-a folosit un produs cu 5% concentratie de cofeina si un extract bogat in flavonoizi din Nelumbo nucifera. Produsul a fost aplicat de doua ori pe zi, timp de 4 saptamani, doar pe un picior, avand celalalt picior drept comparatie si rezultatele au fost pozitive.

Retinolul

A doua cea mai folosita substanta in cremele anticelulitice este retinolul, care este defapt una din formele vitaminei A. Nu se cunoaste exact care este mecanismul prin care retinolul ajuta la combaterea celulitei, dar sunt cateva studii care arata eficacitatea produselor pe baza de retinol, aici si aici. Studiile arata ca dupa 6 luni de tratament s-a imbunatit elasticitatea pielii cu 11% si vascozitatea pielii a scazut cu 16%. Se pare ca efectul retinolului ar fi structural, prin repararea matricii de fibre de colagen si a straturilor inferioare ale epidermei.

Un alt studiu arata ca retinolul in combinatie cu carnitina duce la crestere a fermitatii pielii prin stimularea proliferarii de keratinocite.

Evitati cremele anti- celulita cu aminofilina. Exista un studiu care arata clar ca aminofilina din cremele anticelulitice sunt fix apa de ploaie, deci evitati cremele si producatorii care fac tam-tam pe folosirea acestei substante.

Vom mentiona in continuarea cateva creme care sunt considerate ca avand o oarecare eficacitate pentru diminuarea celulitei si a aceasta eficacitate a fost dovedita de cel putin un studiu:

  • crema Avon’s Cellu-Sculpt Anticellulite Slimming contine cofeina, un extract cu proprietati anti-inflamatorii din frunze de Ginkgo biloba, un extract de ginseng, un extract Bupleurum falcatum extract din ureche de iepure, extract din Lagerstremia indica, si extract din Malva sylvestris
  • crema Jergens Skin Firming Moisturizer contine extract din alge de mare Fucus vesiculosis, care are proprietati anticoagulante si ar putea imbunatati activitatea fibroblastelor, celulele care sintetizeaza matricea de fibre de colagen. Mai contine si un extract care a fost mentionat ca inducand lipoliza
  • crema Neutrogena Anti-Cellulite Treatment contine retinol, un extract in alge marine nespecificat si cofeina
  • crema RoC Retinol ActifPur Anti-Cellulite Treatment foloseste retinol, ruscus si cofeina

Se fac cercetari in multe directii, spre exemplu BASF Beauty Care Solutions cerceteaza o alga marina rosie in care hidrolizeaza o substanta capabila de a captura doua poliamine din organism, care sunt raspunzatoare de declansarea acumularii de grasime. L’Oreal este interesata de o substanta numita xantina. Pierre Fabre se ocupa cu studiul extractului din bulbi de usturoi.

Facand o inventariere in a cremelor disponibile la noi in tara si a opiniilor manifestate pe diverse forumuri sau bloguri sunt cateva produse care ies din pluton si care au fanii lor: gelul anticelulitic Supliform de la Hofigal, crema Cellulight de la Elmiplant,  gelul anticelulitic Nivea Goodbye Cellulite.

Metoda de impachetare chiar conteaza. Acest studiu a fost facut folosind o crema anticelulitica pe 17 femei. Fiecare femeie si-a dat cu crema anticelulitica pe ambele picioare, dar pe unul din picioare a folosit ca imbracaminte un ciorap special din material de neopren bio-ceramic. Dupa 4 saptamani s-a facut evaluarea si s-a constatat ca micsorarea in circumferinta era de 1,2-1,3 cm pentru piciorul cu neopren bio-ceramic si doar de 1,1 cm pentru piciorul fara neopren. De asemenea, imbunatatirea, apreciata de un specialist dermatolog a fost de 65% pentru piciorul cu neopren si 59% pentru piciorul fara neopren. Studiul trage concluzia ca folosirea neoprenului bio-ceramic ajuta in combaterea celulitei. Un astfel de material gasiti pe pantalonii scurti vanduti pe Amazon.

Timpul este un factor important. Majoritatea studiilor arata ca mai devreme de 4 saptamani nu se pot trage concluzii despre eficienta unei creme anticelulitice si ca tratamentul poate sa dureze si 6 luni. Deci, trebuie sa va inarmati cu rabdare. Nu exista nici o crema minune, care sa actioneze in doar cateva zile. Aplicarea trebuie sa se faca cel putin o data pe zi, ca efectul sa fie vizibil. Daca crema nu prezinta in prospect o avertizare pentru lasarea ei pe piele, timp indelungat, atunci cel mai bine este sa folositi crema seara, sa o aplicati cu putin timp inainte de culcare, sa masati 10 minute zonele afectate de celulita, sa va impachetati in folie de plastic sau cu neopren si sa o lasati sa actioneze cat mai mult.

Ceai anticelulitic

Printre metodele prin care puteti scapa de celulita exista si bautul de ceaiuri. Din pacate, n-am gasit nici un studiu stiintific care sa ateste ca vreun ceai a combatut eficient celulita, asa ca va trebui sa ne bazam doar pe intelepciunea populara si pe experienta de secole dobandita prin traditie.

Se spune ca ceaiul verde ar avea cel mai bun caracter anticelulitic pentru continutul bogat in iod si datorita caracterului puternic oxidant, dat de galatul de epigalocatechina, care este unul dintre cei mai puternici antioxidanti.

Ceaiul de soc este bun pentru ca creste arderile, reduce testutul adipos prin mobilizarea grasimilor si are si efect diuretic, reducand edemul si combatand celulita.

De principiu, sunt bune mai toate ceaiurile, pentru ca aproape toate sunt diuretice si asta ajuta la eliminarea unei parti din apa retinuta in testutul adipos. Exista studii care arata ca nici un tratament al celulitei nu se poate face cu maximum de eficienta, daca nu se trateaza mai intai edemul care insoteste celulita.

O părere despre “Cum sa scapi de celulita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*